Undeva ne așteaptă la orizontul cerului cu marea, un loc al rugii și mântuirii cu Dumnezeu.
-
Nu pot să nu trec pe la voi amintiri ale vremurilor trecute. Când aerul miroase a flori și eu adulmec primăvara. Cand mă pierdeam prin vuietul vieții și-mi vâjâiau pe la urechi întâmplările. Pe vremea când ruga era viața însăși cu tot ce este bun în ea. Cu vâlvătaia nopților pierdute și fâlfâitul secundelor ce se ridicau din transa inimii. Cea dătătoare de cuvânt, de sunet și de iubire.
simt cum în fiecare zi se scurge, picătură viața mea
cum fiecare timp e-o rugă și-o ascultare a ceva,
cum nu mai pot, cum nu mai vreau , cum nu mai știu să fiu,
un om ce-și stăpânește mintea, un suflet încă viu.
simt cum în fiecare ceas se zbate în mine îndoiala
de a fi bun, de a fi drept, de-a mai purta povara,
cum fiecare pas ce duce pe umeri crucea dată,
e tot mai greu si tot mai sus și tot mai dintr-odată.
simt cum în fiecare zi se stinge câte-o stea
cum tot mai greu se face zi în toată noaptea mea,
simt că nimic nu-i prea departe și mâine e incert,
cum am uitat de-atâtea ori că ce iubesc, și iert.
-
doi îngeri ce nu se-ntâlnesc
pentru unul e noapte
pentru altul e ceață
drumul e lung până spre dimineață
la marginea vieții îmi poposesc.
doi îngeri fără de ani
unu-i iubirea
celălalt îndoiala
de patimi, timpul iartă greșeala
se zbat deasupră-mi îngerii huligani !
doi îngeri acolo de sus
unul doar ce-a venit
altul de-abia s-a dus
pe tâmple îmi lasă ce-aveau de spus
doi îngeri din noapte spre zori m-au adus !
-
Plouă și toată lumina-i aici
Hristoase, ne iartă păcatele multe,
stiu că de-acolo din ceruri, ne vezi
doar ca nu-i nimeni acum să te-asculte !
Plouă cum poate ți-ai fi dorit
lacrimi să cadă peste toată-nvierea,
Hristoase, ne iartă tot ce-am greșit
și așterne peste noi mângâierea !
Plouă și cred că ne vom spăla
ne-om primeni ca de primăvară,
Hristoase, ne vindecă cu ruga ta
pe dinăuntru și pe dinafară !
-
primăvara asta vine vreme bună
prin pustiu de suflet, flori am sămânțat
vor răsare-n tine, în aproape-o lună
și-n petale toată te-oi fi preschimbat.
cresc din mine vrejuri, inima se zbate
cresc din tine frunze ca într-o grădină
florile așează suflete în carte
fără preț de viață, fără de vreo vină!
primăvara vine, tu ești apă lină
te privesc în taină, pot să te ascult
tu rămâi iubirea care-mi dă odihnă
din încrâncenarea iernii ce-a trecut.
să respir mă lasă, dimineața crudă
înflorește-n tine, într-o altă viață
lasă-mă-n gradina jilavă și udă
sa alerg prin tine până dimineață !
-
adânc, sub ploaia de martie grea
e sufletul meu, catarg înecat,
plutesc prin oraș c-o barcă-n derivă
într-o sticlă, ca un naufragiat.
prin păr de atâta potop îmi cresc flori
primăvara vine devreme pe-alei
norii miros a tămâie și-a zbor,
te cheamă să-i risipești și să-i bei.
apa pe străzi, e-o perdea de satin
se scurge din noi ca un ultim canal,
prin sângele meu curge vin de pelin
și ploile urlă-ntr-un ritm infernal.
e doar întuneric, cerul e-un tot
de ploaie ce spală până la os
ziua și noaptea și ultimul val
ce curge din tine atât de frumos !
Adrian Conerth
-
de-atâta primăvară mi-e sufletul alb
prin nopți, lampadare îmi sunt ghiocei,
suflet sălbatic din lacrimi răsare
gândul și trupul unei femei !
-
Sunt un pescăruș
sunt treaz iubito, noaptea mă încearcă
inima pulsează din nisip
duminicile-s lungi aici și parcă
sunt parte din același arhetip.
nimeni nu mă știe, mă pot pierde
să mă-ntâlnesc pe-ascuns c-un pescăruș
mă-nvață să plutesc pe marea verde
și-n palma ta să îmi găsesc culcuș.
știu că-mi vor crește aripi până mâine
cu greu în zbor o să mă recunoști
în buzunar voi duce niște pâine
și-n gheare voi avea doi pești frumoși.
sunt treaz iubito, țărmul te așsteaptă
pe plajă cercuri fac și-aprind un foc
sunt pescărușul tău uitat în barcă
într-o derivă fără timp și loc !
CONERTH 