revista presei 12 Martie…

REVISTA PRESEI

Traian Băsescu declara recent că Bucureştiul încearcă extradarea lui Hayssam din Siria şi preciza chiar că  vizita oficială pe care a efectuat-o la Aman, în anul 2008, a avut ca obiectiv şi modificarea acordului de extradare existent între Romania şi Siria, pentru ca, în cele din urmă, Omar Hayssam să poata fi extrădat.  Surpriza vine, însă, de la Ministerul Justiţiei care le spune magistraţilor ce anchetează cazul că nu ştie unde se află Hayssam. Aşadar, preşedintele Traian Băsescu a susţinut exact contrariul informaţiilor pe care Ministerul Justiţiei le-ar fi pus la dispoziţia Curţii de Apel Oradea. Când a spus adevărul şi când a minţit preşedintele Băsescu? Aceeaşi întrebare şi pentru Mircea Geoană care se încurcă în explicaţii când este întrebat dacă s-a întâlnit, nu cu teroristul numărul unu al României, ci cu senatorul Voicu pentru care DNA a cerut arestarea pentru trafic  de influenţă si fals în înscrisuri. Conservatorii  cer demisia vicepremierului Marko Bela care trimite în teritoriu scrisori de convocare, cu antetul Guvernului, în limba maghiară. Bela o ţine în continuare tot pe a lui! Ştiam, dar ne-o mai spun şi alţii. România este cu 7 ani în urma Bulgariei la dezvoltarea turismului şi nu este atractivă pentru investitorii străini. Numai din biroul doamnei Udrea se văd bine hotelurile care stau să cadă pe turişti. La munte sau la mare, în orice împrejurare… Şi, dacă pentru preşedintele Băsescu şomajul este motiv de mândrie, pentru că, spune domnia sa, contribuie la creşterea productivităţii, realitatea pe care o trăiesc în ţară românii ameninţaţi cu pierderea locului de muncă este cu totul alta. Un caz cutremurător găsim astăzi în Gândul. Povestea unei tinere care a intrat în comă profundă din cauza surmenajului. Ea a ajuns la Spitalul Universitar, în stare critică, după ce s-a prăbuşit la locul de muncă.

Judecătorii îl contrazic pe Băsescu: Hayssam nu a fugit în Siria

Dosarul fugii din ţară a lui Omar Haysam, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, înaintează în paşi de melc, în lipsa probelor, care au fost secretizate de Serviciul Roman de Informaţii (SRI) şi Direcţia de Investigare a Crimei Organizate şi Terorismului (DIICOT). Pentru că părţile implicate în proces să aiba acces la probe, judecatorul Traian Munteanu, preşedintele completului de judecată, a anunţat ieri ca le va solicita celor două instituţii accesul liber la documentele care ascund încă detalii importante care privesc ancheta. „Nu am primit până în acest moment acele certificate speciale (certificate ORNISS – n.r.) care ne-ar fi putut da posibilitatea să accedem la probele secrete din dosarul «Hayssam» nici noi, judecatorii, nici apărătorii inculpaţilor. Datele furnizate magistraţilor orădeni sunt însă surprinzătoare, în contextul unor declaraţii recente făcute la nivel inalt.  Astfel, în urma cu doar cateva luni, preşedintele Traian Băsescu preciza, într-o intervenţie publică, exact contrariul informaţiilor pe care Ministerul Justiţiei le-ar fi pus la dispoziţia Curţii de Apel Oradea. Şeful statului preciza cu acea ocazie că vizita oficială pe care a efectuat-o la Aman, în anul 2008, a avut ca obiectiv şi modificarea acordului de extradare existent între Romania şi Siria, pentru ca, în cele din urmă, Omar Hayssam să poata fi extrădat.

Garanţiile electorale ale lui Băsescu

Sirianul a fugit din România în vara anului 2006, dupa ce a fost eliberat din inchisoare pe motive medicale. El a fost condamnat în absenţă la 20 de ani de închisoare pentru organizarea răpirii jurnalistilor romani în Irak. Pe data de 4 decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune televizată, că Omar Hayssam va fi, in cele din urmă, reţinut şi adus după gratii în ţara noastră: „Pot să vă garantez că Omar Hayssam va sfârşi prin a face puşcărie în România”, a precizat la acel moment Traian Băsescu.

Băsescu nu are „răspunsuri credibile” şi foloseste, din ce in ce mai mult, instituţia preşedintelui şi a statului ca să răspundă la problemele lui personale, declara, anul trecut, liderul PSD, Victor Ponta, în opinia căruia şeful statului ascţionează ca un om disperat care încearcă să-şi ascundă implicarea lui în fuga lui Hayssam.

Dat de gol de Vanghelie, Geoană gafează din nou: „Nu m-am întalnit cu Voicu”

Fostul lider PSD Mircea Geoană s-a autofaultat ieri prin declaraţii contradictorii legate de prezenţa sa la o petrecere a unor lideri locali a PSD, la care a participat şi senatorul Cătălin Voicu, acuzat de fapte de corupţie. DNA a cerut deja incuviintarea Senatului pentru arestarea preventivă a lui Voicu, acuzat de trafic de influenţă si fals în înscrisuri. Iniţial, întrebat dacă s-a întalnit miercuri seara cu Marian Vanghelie şi Cătălin Voicu, Mircea Geoană a negat categoric: „Nu am fost la nici un restaurant, să fim serioşi”, a declarat Mircea Geoană, adăugând ca „cei care se pretează la astfel de minciuni sfruntate” vor trebui să plătească în faţa legii.

Mult mai relaxat, Marian Vanghelie a confirmat că a avut loc o petrecere pentru onomastică liderului PSD de Satu Mare Gheorghe Ciocan la restaurantul Perla din Bucureşti, că la ea au luat parte 20 de şefi de organizaţii judeţene, că au fost prezenţi şi Mircea Geoană, dar şi secretarul general , Liviu Dragnea.  Declaraţia lui Marian Vanghelie s-a dovedit însă dezastruoasa pentru fostul său şef pe linie de partid. Mircea Geoană a fost nevoit sa inventeze o serie întreagă de explicaţii ca să mascheze minciuna inutilă ca n-a fost prezent la restaurant. El a admis ca a fost „o jumatate de oră” la Perla şi că negaţia sa categorică se referea numai la faptul că nu s-a întâlnit în mod special cu senatorul Cătălin Voicu şi Marian Vanghelie şi ca nu ar fi negat de fapt ca a fost la petrecere, scrie România Liberă.

O ţine pe a lui. Marko Bela: „Voi proceda aşa şi în continuare”

După ce un director de şcoală l-a reclamat premierului Boc că trimite în teritoriu scrisori de convocare, cu antetul Guvernului, în limba maghiară, vicepremierul Marko Bela (foto) spune că pentru el „este un lucru absolut firesc şi absolut obligatoriu” şi aşa va proceda şi în continuare. În apărarea sa, vicepremierul a invocat existenţa unor articole de lege care dau posibilitatea cetăţenilor să se adreseze autorităţilor în limba lor maternă şi să primească răspuns în aceeaşi limbă, adăugând că şi Constituţia dispune pozitiv în ceea ce priveşte utilizarea limbii materne în relaţiile cu autorităţile. Gestul lui Marko este considerat de vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu un motiv de demisie. „Cer demisia imediată a vicepremierului Marko Bela, care înţelege să îşi folosească atribuţiile în domeniul învăţământului pentru a submina ordinea constituţională a României”, a declarat Diaconu, scrie Jurnalul Naţional.

Până unde mergi pentru un job. Povestea unei tinere care a intrat în comă

Jumătate dintre români fac ore suplimentare ca să nu-şi piardă slujba. Gândul prezintă povestea Ramonei Cîciu. Femeia e în comă pro­fundă şi este ajutată de apa­rate să supravieţuiască. Tocmai a fost operată pentru că din cauza lipsei oxigenării, creierul începuse să se umfle. Ea a ajuns marţi la Spitalul Universitar, în stare critică, după ce s-a prăbuşit la locul de muncă. Lucrează ca programator la reprezentanţa din România a unei firme britanice specializată în studii de piaţă. Prietena ei, Elena Stoica, po­vesteşte că „munceam enorm, uneori rămâneam şi peste noapte, până a doua zi dimineaţă”. Tot ea spune însă că „ne plăcea ceea ce făceam”. Medicii nu ştiu foarte clar care este cauza. „Nu excludem nici ipoteza sur­menajului datorat supramuncii”, spune Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al spitalului. „Nu vreau să acuz firma, cel puţin nu în acest moment”, spune soţul Ramonei, care stă de două zile pe holurile Spitalului Universitar.

La turism suntem cu 7-8 ani în urma Bulgariei

c a declarat Detlev Hohne, directorul turoperatorului german TUI pentru Maroc, România şi Bulgaria, potrivit Gândul. „Bulgaria a făcut progrese semnificative în urma procesului de privatizare, dar România din păcate nu reuşeşte să atragă investitori străini. Mă refer aici şi la lanţurile hoteliere internaţionale, care lipsesc în România. În ceea ce priveşte dezvoltarea turistică, România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei”, a declarat Hohne pentru Deutsche Welle. În 2006, grupul TUI a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele de promovare staţiunile turistice româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţile de pe Litoral.

Scandalul sexual ajunge şi la adjunctul poliţiei Cluj. Naşul îşi duce finii la prostiatuate. Sau invers?

Numele comisarului-şef Zaharia Ciorbă e vehiculat în dosarul de trafic de persoane de la DIICOT Cluj, alături de cel al deputatului Petru Călian. Unele prostituate de la clubul de noapte „Nana”, din Cluj-Napoca, local frecventat de mai mulţi deputaţi clujeni, între care Petru Călian şi Adrian Gurzău, erau minore, unele chiar în vârstă de 15 ani. Asta, în condiţiile în care, declară martori citaţi în dosarul de trafic de persoane aflat la DIICOT Cluj, despre care Evenimentul Zilei a scris ieri, unul dintre cei care frecventau localul a fost adjunctul şefului Poliţiei Cluj-Napoca, comisar-şef Zaharia Ciorbă. Scandalul sexual de la Cluj dezvăluie un hăţiş de nepotisme. Petru Călian e naş de cununie al comisarului-şef Zaharia Ciorbă şi al directorului Poştei Cluj, Ovidiu Călin. Acesta e, la rândul lui, naş de cununie al consilierului local Mircea Petric, care a demisionat din Consiliul local Cluj- Napoca după ce a fost implicat în mai multe scandaluri imobiliare.

Oraşul asasinatelor cu autor necunoscut

La 29 ianuarie 2009, un necunoscut înarmat lua viaţa a doi braşoveni şi rănea grav un al treilea, în încercarea de a jefui o casă de schimb valutar. Acum, la mai bine de un an de la jaful armat din Braşov, familiile victimelor au încetat să mai spere că adevărul va ieşi la iveală. Numele atacatorului a fost întâi Serghei Gorbunov, apoi Serghei Gribenco. Probele sunt „subţiri”, iar anchetatorii nu se încumetă să meargă în instanţă cu un nou „dosar al farmacistelor”.

Narcomanul închis, mai scump decât cel tratat

Pentru fiecare consumator de droguri trimis în închisoare, statul cheltuieşte 2.300 de lei pe lună, de patru ori mai mult decât ar costa tratarea acestuia într-o clinică privată. Lipsa unei legislaţii complete şi corecte, dar şi a unor politici publice axate pe prevenirea consumului de droguri, pe tratarea toxicomanilor şi pe reintegrarea socială a acestora nu doar că aruncă România în rândul statelor din lumea a treia, dar o face să piardă lunar zeci sau chiar sute de mii de euro de la buget. Un calcul simplu arată că, dacă ar investi în tratarea consumatorilor în clinici private şi nu în detenţia acestora, statul ar economisi anual, în fiecare caz, aproximativ 20.400 de lei (adică, aproape 5.000 de euro). Dacă luăm în calcul şi faptul că, doar în fiecare din ultimii cinci ani, au ajuns după gratii cel puţin 200 de consumatori, economia ar ajunge la cel puţin 1.000.000 de euro anual.

I-au pus un glonţ în bagaje pentru o şpagă

Fostul şef al Poliţiei de Frontieră de pe Aeroportul Băneasa, Cătălin Lucian Guiu, acum comisar la Oficiul Român pentru Imigrări, a fost pus sub acuzare de procurorii anti corupţie, alături de trei foşti colegi ai săi, pentru luare de mită.Potrivit anchetatorilor, în septembrie 2007, unul dintre cei patru poliţişti – cercetaţi acum în libertate – ar fi „plantat” un glonţ în bagajul unor cetăţeni turci, de la care ar fi pretins apoi 700 de dolari pentru a trece cu vederea „prezenţa obiectului în geantă”. Pentru că au refuzat să plătească, au fost reţinuţi abuziv două zile, scrie Evenimnetul Zilei.

„Diavolul lucreaza în interiorul Vaticanului”

Într-un moment în care Biserica Catolică traversează o perioada dificilă din cauza numeroaselor scandaluri de pedofilie în diferite ţări, Don Gabriele Amorth, exorcistul-şef al Vaticanului, afirmă că multiplele scandaluri de abuzuri sexuale ale preoţilor catolici asupra copiilor, pretutindeni în lume, sunt dovada că „diavolul lucreaza în interiorul Vaticanului”. Preotul Gabriele Amorth, 85 de ani, care a fost exorcistul-şef al Vaticanului timp de 25 de ani, declara că a tratat 70.000 de persoane posedate de diavol şi, in opinia sa, consecinţele infiltrarii satanice includ luptele pentru putere de la Sfântul Scaun şi „cardinalii care nu cred în Isus şi episcopii care sunt legaţi de demon”. Când vorbim de „fumul Satanei” – o expresie inventata de Papa Paul al VI-lea in 1972 – în „camerele sfinte”, totul este adevărat, inclusiv aceste ultime istorii de violente şi pedofilie, mai adaugă prelatul. Un alt preot exorcist din Roma este de parere că Amorth „merge dincolo de dovezi” când sustine că Satana bântuie pe coridoarele Vaticanului. Unii oficiali ai Sfantului Scaun sunt mai pioşi ca altii, „dar până la a afirma că unii cardinali sunt membri ai sectelor sataniste este o distanţă inacceptabila”. Amorth a devenit exorcist oficial în 1986 şi este preşedintele de onoare al Asociaţiei internaţionale a exorciştilor, pe care a fondat-o, scrie România Liberă.

Iarnă înşelătoare: nu scăpăm de încălzirea globală

Ninsorile din ultimul timp sunt un simplu episod din „serialul” schimbării climatice, iar ironiile la adresa acestui fenomen ţin de „lipsa de cultură”, spun specialiştii. Încălzirea globală există, dar se observă în perioade de ordinul deceniilor. „Fenomenul nu e uniform. Comentariile ironice despre răcirea sau încălzirea climei, care se fac doar pe baza senzaţiei încercate de o persoană aflată sub in fluenţa unui episod de vreme în plină desfăşurare, sunt semnul lipsei de cultură. Cultură înseamnă şi o bază de cunoştinţe ştiinţifice minime”, mai susţine Bojariu.

„Drive test” pentru sâni: 100 de euro costă simularea implantului mamar

Un dispozitiv tip scanner simulează tridimensional rezultatul intervenţiei chirurgicale înainte ca aceasta să aibă loc. În ultimii ani, sânii au ajuns un mod de integrare în societate. Cu alte cuvinte, mărimea sânilor este cea care poate asigura, sau nu, succesul profesional şi sentimental al unei femei, susţin medicii esteticieni. De cele mai multe ori, insă, femeile constată aspectul inestetic abia atunci când operaţia este deja făcută. Pentru a evita acest disconfort, pe piaţa din România a fost lansat un scanner 3D, dispozitiv prin intermediul căruia pacienta îşi alege personalizat forma şi dimensiunea viitorului implant. „Acest dispozitiv simulează rezultatul intervenţiei chirurgicale înainte ca aceasta să aibă loc. Scannerul este asociat cu un «drive test» pentru sâni, deoarece pacienta poate proba diferite proteze fără a fi necesară achiziţia acestora”, menţionează pentru Gândul,  dr. ConstantinStan, chirurg plastician.

Atât din gazetele de astăzi. Toate bune!

Dana Conerth


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: