Trec zilele din viaţa ta ca pagini risipite
Pe străzile pe care odat’ cu mine ai trecut
Pe linii paralele zac vagoane-nzăpezite
Tu nu mă vezi, eu nu te ştiu şi iarna ne-a pierdut.
Trec clipele din somnul tău mai repede ca noaptea
O lacrimă mai cade bland si doare pe obraz
Din amintiri ce năvălesc, cuvintele-şi scriu cartea
Cum între noi a mai ramas un ruginit macaz.
Cu tot ce ai pierdut pe drum şi tot ce mi-a ramas
Ma urc in trenul hibernal al viselor deşarte
Bilet mi-e sufletul stingher al ultimului ceas
Un tren c-un felinar batrân, mă pierde-adânc în noapte.
Spre tine vin, spre tine curg, fluid ca apa vie
Topesc în drumul meu troieni cu scrâşnet de traverse
Iubirea ta de-acolo sus, veghează şi mă ştie
Sunt călător prin viaţa ta, aşa ca-ntr-o poveste!
2 răspunsuri la “POVESTE ÎNTRE TRENURI”
[…] POVESTE ÎNTRE TRENURI Fri Jan 28, 2011 13:39 pm Trec zilele din viaţa ta ca pagini risipite Pe străzile pe care-odat’ cu mine ai trecut Pe linii paralele zac vagoane-nzăpezite Tu nu mă vezi, eu nu te ştiu şi iarna ne-a pierdut. Trec clipele din somnul tău mai repede ca noaptea O lacrimă mai cade bland si doare pe obraz Din amintiri […] […]
ApreciazăApreciază
Inca iti mai plac trenurile si garile ?Te inspira …nu-i asa?
ApreciazăApreciază