Ne prind pe drum uitatele  iubiri

Zvon de cuvinte  nerostite încă

Lasă sărutul meu să mai atingă

Vraja cea  dulce-atâtor amintiri.

 

Prin ceaţă drumul se desparte-n două

Şi pasul tău se pierde prin noroi

Din mine cad azi frunze între noi

Şi e târziu afară şi ne  plouă.

 

În sus e noaptea asta  ce-a trecut

Cu ore-nveştmântate  de placere

În jos  e-o altă sursă de durere

A clipei, care trecut demult.

 

Un prizonier pe muchie de cer

Înfrigurat şi abătut de teamă

La porţi ajuns-am astăzi  să dau vamă

Spre-a fi de maine-un călător stingher.

 

Nici sufletul, nici ochii nu mai dor

De-atâta plans am devenit cărunt

Mă-ntreabă drumul ăsta  cine sunt

Şi cât prin lumea asta-o să mai zbor.

 

Spre zi m-aplec şi suflu-n lumânare

Fiorii dimineţii îi cuprind

Eu ştiu că-n fiecare vorbă mint

Toţi anii mei cei fără de scăpare.