Azi am intilnit un inger. Cu zambet plin de lumina si o priviere , ca o imbratisare. Lorelai e o soapta calda, ce dezmiarda suflete, vindeca suferinte. Prin propria-i zbatere. Si lupta cu viata. Cu ceea ce Dumnezeu nu i-a dat in trup, dar i-a lasat atat de mult in suflet si in minte. Lorelai s-a nascut fara maini. Si cu picioare pe jumatate. Mama a parasit-o in spital, imediat dupa ce i-a dat viata. O alta femeie, mama la randu-i, a luat-o acasa. Acum ii spune mama Vio. Si ii multumeste in versuri pentru ca a salvat-o. Si i-a daruit o familie.

Lorelai si-a lansat astazi la Targoviste prima ei carte. Zambet de inger, un volum de poezii si povesti, ilustrat cu schitele si picturile unei minuni de fetite. Care ne-a uimit cu extraordinara ei lectie de viata. Loralai e un foc aprins in care dragostea si talentul lucreaza impreuna. E dovada vie ca nimic nu sta in calea credintei si a patimii nascute dintr- o pasiune. Pentru poezie, muzica si pictura.

M-am despartit de Lorelai cu promisiunea ca o voi vizita curand. Mi-a zambit cald, fara sa stie ca zambetul ei mi s-a rostogolit in suflet intr-o mare de lacrimi. De bucurie, de admiratie, de pretuire pentru un copil cum rar iti este dat sa intalnesti.

Si, tot Lorelai m-a invatat, intr-o poezie scurta cum se prefac lacrimile in fericire:
„Sa plonjam/in apa propriilor noastre lacrimi, si sa pescuim din suferinta lor/scoica eternei fericiri”
Sau, cum ar fi spus Lorelai, ” Eu iubesc, eu plang, eu rad/ Eu sunt fericita pe pamant.”

Dana Conerth