mi-e zborul frânt şi aripile frunze

o coală albă sufletul aşterne

cuvintele sunt tremur printre buze

şi ploaia peste străzi uitare cerne.

 

mi-e gândul vânt şi pasul rătăcire

şi orele îngălbenesc pe ceas

mut mă scufund în propria-mi uimire

a tot ce-a fost şi tot ce-a mai ramas.

 

mi-s ochii tulburi de atâta toamnă

culorile demult s-au estompat    

prin plete astăzi viaţa mă condamnă

la tot ce vreodată-am lăcrimat.

 

mi-s paşii singuri şi mi-e mintea trează

autumnal respir încărunţind

târziu apusul îmi arunc-o rază

ca cerul să mai pot să îl cuprind.