mi-e zborul frânt şi aripile frunze
o coală albă sufletul aşterne
cuvintele sunt tremur printre buze
şi ploaia peste străzi uitare cerne.
mi-e gândul vânt şi pasul rătăcire
şi orele îngălbenesc pe ceas
mut mă scufund în propria-mi uimire
a tot ce-a fost şi tot ce-a mai ramas.
mi-s ochii tulburi de atâta toamnă
culorile demult s-au estompat
prin plete astăzi viaţa mă condamnă
la tot ce vreodată-am lăcrimat.
mi-s paşii singuri şi mi-e mintea trează
autumnal respir încărunţind
târziu apusul îmi arunc-o rază
ca cerul să mai pot să îl cuprind.