A venit noaptea

nu stinge lumina Doamne,

e așa întuneric că nu-mi văd nici gândurile

dând târcoale vreunei curve cu mers de bacantă.

Mâinile caută pocalul cu vin

și sângele devine albastru pe marmura albă

prin beciuri potăi adulmecă mirosul de opium al ultimei  țigări

fumate pe eșafod.

A venit noaptea

și venele mele dau viața pe-afară

și-o topesc la sânul Aghatei

cea cunoscută aseară.

Nu mă lua în noaptea asta cu tine

ai putea sa aduci cateva lumânări

voi zace pironit până spre dimineață

când oglinzile nu se vor mai aburi de suflarea din nări.

Spre dimineață când mă voi trezi

aruncă prin venele mele cu apă

să se curețe trupul ca zborul-n plutire

pescarușului alb de  nemurire

ca o cruce pe val să plutesc în neștire.

Din temnițe vechi m-oblojește cu vinul

ce-mi marinează carnea, amintirea  și chinul

fraged fecior să mai fiu înc-o zi

femei desfrânate m-or iubi, m-or pofti

ca-ntr-o cină cu taină în care-oi muri.

Fă lumină  în canalele prin care curg

lumea-i întoarsă și cruci în amurg

înseamnă poteca spre iluminare

poarta-mă Doamne, până la mare.

Pe țărm mă așteaptă nisip și talaz

să mă poarte adâncul spre-o insula greacă

de unde exilul iubirii nu pleacă

voi îngeri vâsliți, mi-e viața o barcă.