A venit noaptea
nu stinge lumina Doamne,
e așa întuneric că nu-mi văd nici gândurile
dând târcoale vreunei curve cu mers de bacantă.
Mâinile caută pocalul cu vin
și sângele devine albastru pe marmura albă
prin beciuri potăi adulmecă mirosul de opium al ultimei țigări
fumate pe eșafod.
A venit noaptea
și venele mele dau viața pe-afară
și-o topesc la sânul Aghatei
cea cunoscută aseară.
Nu mă lua în noaptea asta cu tine
ai putea sa aduci cateva lumânări
voi zace pironit până spre dimineață
când oglinzile nu se vor mai aburi de suflarea din nări.
Spre dimineață când mă voi trezi
aruncă prin venele mele cu apă
să se curețe trupul ca zborul-n plutire
pescarușului alb de nemurire
ca o cruce pe val să plutesc în neștire.
Din temnițe vechi m-oblojește cu vinul
ce-mi marinează carnea, amintirea și chinul
fraged fecior să mai fiu înc-o zi
femei desfrânate m-or iubi, m-or pofti
ca-ntr-o cină cu taină în care-oi muri.
Fă lumină în canalele prin care curg
lumea-i întoarsă și cruci în amurg
înseamnă poteca spre iluminare
poarta-mă Doamne, până la mare.
Pe țărm mă așteaptă nisip și talaz
să mă poarte adâncul spre-o insula greacă
de unde exilul iubirii nu pleacă
voi îngeri vâsliți, mi-e viața o barcă.