Lena lucrează peste drum. În fiecare zi la ora șase dimineața, deschide prăvălia. Frământă de zor aluatul, apoi îl bagă într-o cratiță cu apă fierbinte. Meticulos rulează apoi serpișori din care face covrigi. Sunt zile bune de când privind pe geam, am învățat asta. Pe bandă, unul câte unul, cu mac, cu susan și cu sare. Din mâinile lui Lena ies în fiecare zi sute de covrigi de cinzeci de bani. Nu știu ce salariu are Lena, dar cu ușurință mâinile ei produc cateva sute de lei zilnic. Nu are prieteni, nu vorbește cu nimeni, nu o vizitează nimeni în afara cumpărătorilor. Pe ecusonul ei, un nume. Lena, o cheamă Lena.

La șase fix, seara închide coșmelia. Se urcă în troleibuz și dispare. Astă seară vreau sa văd unde dispare Lena. Mă urc în troleu și o urmăresc. Troleul, la capăt de linie. Gara de Nord. Lena coboară și o ia spre gară. Poartă o geacă de blană chinezească, pantaloni mulați. E frumoasă Lena, un amestec de tigancușă cu privirea docilă a fetei de la țară. Mă cobor și o iau dupa ea. Intră în gară. Lume multă, pestriță, gargară și mitocanie românească.

Lena se oprește la fast-food. Dă bani, primește o șaorma. Îmbucă înfometată din ea. Îmi iau o cafea. E preocupată de mâncarea din mână. Nu o mestecă, înghite pe nerăsuflate. Eu sunt la a doua țigară. Lena iși suge dinții, își șterge gura și aruncă hârtia pe jos. Apoi dispare în clădirea gării. Hop și eu! Lena coboară scările la toaletă. Mă postez în capul scarilor să n-o pierd.

Trei, cinci, cinsprezece minute în cap. „O doare burta, îmi zic!”, dar în momentul imediat o femeie urcă scările. Cât pe ce să nu o recunosc. Ciorap mulat, fustă scurtă, cizme până la genunchi, doar geaca, aceeași chinezărie, o tradează pe Lena mea. Părul, deunăzi purtat în coadă, se odihnește peste gulerul din blană artificiala ieftină. Numai că acum e roșcat. Iar buzele, roșii ca zmeurișul crângului. Trece pe langa mine ca acceleratul. Cel de Curtici, anunțat la linia cinci. Își cumpără un ziar de la chioșcul peronului. Evident, un tabloid pe masură.

Garează în dreptul tampoanelor de la linia trenului sosit. Desface ziarul, citeste sau se face că citește. Ochii ei se privesc sistematic călătorii debarcați. Ceasul gării se face de nouă jumate. Lungă pânda asta! Da, oare ce-o aștepta Lena?

Brusc, scapă ziarul pe jos. Mie mi se pare ca o face intenționat. Se cabreaza si îl ridica. Un barbat cu fata de deputat se opreste langa ea. Așa este, l-a scăpat cu un scop. Bâguie ceva, nu înțeleg. Își zâmbesc, ea dă din cap, el cu servieta în mână se îndreaptă spre ieșire. În urma lui, Lena îl urmează. E drept, la ceva distanță, să nu bată la ochi. Ei dracie, mă iau dupa ei. În fața gării, Lena urcă în mașină. E un Taxi. Văd capul bărbatului. E și el în mașină.

„Nu se poate!” mă trezesc vorbind singur și „hail” un „cab”. Ajungem undeva în centru. E un hotel „non-description”, izolat. Lena coboară cu hipodeputatul. Intră în hotel amândoi. O oră, două, îmi iau o șaormă, trei ore, se face frig, târziu, îmi bag picioarele! O curvă nenorocită. Adorm cu gândul la Lena. ” Să văd eu dacă mai ai tupeu să apari mâine dimineață…”.

Ora cinci. Nu mai am stare. Cafea, țigări, geam. La fără zece șase, se aprinde lumina. „Hai să prind curva dacă apare! Să o dau pe mâna OPC-ului! Zdreanța, curvă nenorocită, noaptea la meserie, dimineața mimoză la covrigi…”, spurcate gânduri, furie mare!

Mașina poliției îmi taie calea. Se oprește la covrigarie. „Mai stau. Ce ți-e și cu ăștia, niste mâncători de covrigi!”. Prin geam,o siluetă. De fapt, o grasă. Nu e Lena. E o umflată transpirată. Stă la taclale cu polițaii. Apoi le intinde un șir de covrigi. Mașina dispare. E rândul meu. „Bună dimineața! Da colega, unde e colega?”. Grasa nu mă aude. „Hei!”. Femeia se apropie de geamlâc. „Unde vă e colega, Lena parcă…”. Bătrânei i se schimonosește fața, de nu știu dacă râde sau plănge. „Păi n-auziși’ maică? Pe Lena au găsit-o tăiată toată, în parc lângă primărie. Acu’ închid, că mă duc la declarații…”. M-a pierdut femeia, mintea se rotește asemeni unui covrig. „Ia mamă, doi covrigi… ăștia au mai rămas de-aseară. Cu manuțele ei le-a frămâtat sărăcuța mea…” . Îmi pune în mână doi covrigi. Cu sare, cu foarte multă sare…de la Lena!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: