CONERTH

 

străzi pustii, dimineață de toamnă

zbor de pescărusi, cer albastru de tot

trece un om, se oprește o doamnă,

“ați venit cu circul în orașul din port ?”

 

roți pe pavaj, străzile-nguste

câte un câine adulmecă urma

oameni cu mături, fete în fuste

“ați năvălit frățioare, ca turma!”

 

valuri la țărm, plaja pustie

ospătari plictisiți de-un sezon estival

“cine-i eroul, oare cine să fie

polițistul  integru si-autumnal ?”

 

culorile pe care nu le poti vedea

sunt desprinse din dragostea mea

 

e  toamna atât de mare între noi

că frunzele-n săruturi se preschimbă

pe-alei îmbrățișările sunt ploi

și dragostea printre culori se plimbă.

 

e toamna atât de-adâncă pentru noi

c-atingerea s-a transformat în ceață

nopțile-s povești cu arbori goi

pe unde ne prindea vreo dimineață.

 

e toamna atât de bună între noi

că sufletele nu mai pot să plece

o brazdă de-amintiri pentru-amândoi

e bruma dulce, limpede și rece.

 

 

 

 

În sufletul tău stele cad cu lumină

e ultima zi petrecută la mare

ochii tăi mă privesc fără de vină

pe când amintirea nopții mai doare !

 

Din valuri scot răsăritul de soare

al nopții oftat ce astăzi se duce

prin mine cresc alge cățărătoare

în tine cresc scoici cu miezul dulce.

 

Prin nisip pasul tău se pierde în mare

cochilii din iubire, asta-am rămas

speranța și zborul, ușor prind culoare

la focul ce timpul nostru a ars.

 

Nu mai văd bine, te pierd într-o pâclă

e umbra ta, pierdută în larg

tu ești o apă, eu sunt o sticlă

un ultim far așteptând un catarg !

bună frumoaso, ce mai faci ?

am uitat să îți spun cât de mult te iubesc

aștept primăvara să pot să-ți vorbesc

bună frumoaso de prin câmpuri de maci !

 

bună frumoaso, ce mai e cu noi ?

ochii tăi rătăcesc printr-o mie de gânduri

timpul s-a oprit peste ani printre rânduri

bună frumoaso din parcul cu ploi !

 

bună frumoaso, oare mă mai iubești ?

atingerea ta o caut spre seară

miroase a tine și-a primăvară

bună frumoaso de prin povești !

 

 

Între noi și cer, nu-i decat viața

agățată de-un troliu mai mare, mai mic

e un fir ce se-ntinde de dimineața

regretului vreunui amic.

 

Între noi și cer, e doar o punte

ce ne plimbă mereu  când sus și când jos

drumul ni-i scris de riduri pe frunte

veșnic ne zbatem să-l facem frumos.

 

Între noi și cer, e doar un cântec

întotdeauna refrenul, îl păstrăm la final

melodia răzbate încă din pântec

se stinge cândva pe sus hibernal.

 

Între noi și cer, e doar o vorbă

cuvintele toate se pierd în eter

o bucată de pâine și-o ultimă ciorbă

e pofta fiecărui  suflet stingher.

 

Între noi și cer, e doar rugă

dorință și  vrere de-a mai trăi

încă o viață pe fugă

încă o noapte de-a ne mai păcăli.

 

Între noi e un cer de gânduri ascunse

poate odată le-om limpezi

din durerea  cuvintelor spuse

astăzi în zori de zi !

 

(pentru Fluturica…)

Te duci sus în cer
suflet pasager
fără de colinde
iarna sus te prinde.

Te duci fără veste
ca într-o poveste
suflete stingher
adormit prin ger.

Cale de bătut
drum de străbătut
zbor cu aripi frânte
îngerii să cânte.

Să le duci o taină
într-o noapte faină
iarnă de Ajun
când tot omu’i bun.

Să fii cu Isus
de la noi te-ai dus
să ne vezi din cer
suflete stingher.

Amintirea noastră
candelă-n fereastră
dorul după tine
plânge-n orişicine.

Te duci sus la EL
suflete altfel
la noi iarna ninge
cu lacrimi de plânge.

Vântul le ususcă
le preschimbă-n rugă
suflet pasager
să zbori lin prin cer.

 

Dacă mai ai părinţi
sigur e iarnă la geam
tu mai sună-i să vezi
de sunt vii undeva

dacă mai ai părinţi
prin zăpezi, prin trecut
o colindă să cânţi
niciodată nu-i mult

dacă lemne şi-au luat,
dacă oasele-i dor,
dacă nu au murit
trişti în casele lor

dacă pot prin troieni
să mai spună ceva
să tresară din somn
când la uşă-oi bătea

dacă mai ai părinţi
tu du-le de-Ajun,
un brad şi o stea
şi gândul tău bun

dacă visele dor
şi părinţii se sting
tu colindă-i acum
cât mai sunt şi mai ning

dacă iarnă i-aici
şi îngheţul veni
toate bolile lor
drumul l-or troieni

cu un ultim sărut
şi în ultimul ceas
dacă mai ai părinţi
tu ia-ţi bun rămas !