cât costă o vizită la Vântu…

Era pe 2 decembrie noaptea. La ceas târziu, looser-ul Mircică face o vizită lu’ mogulul. Lucru ce l-a compromis şi l-a costat destul de mult în campania prezidenţială. Deşi atunci se specula faptul că mogulului i-ar fi fost teamă să nu-l bage Cotroceniul în puşcărie, dată fiind şi pista falsă cu Nicolae Popa mafiotul prins la Jakarta, iată că fiecare vizită are preţul ei.

Mogulu’: – Să trăieşti Trăiănele. Să-ţi faci casă-n Baloteşti!

Chioru’: – Hă, hă, hă…tu crezi ca scapi cum bate vântu’ ? Să-l aştepţi pe Popa la Otopeni, hă, hă!

Mogulu’: – Da’ ce-ţi veni dom’ president ?

Chioru’: – Păi îmi veni dracii pe tine că te-ai apucat să bagi zâzanie pe tv-ul ăla al tău. Împotriva mea, măi şchiopule? Ţi-o coc eu, că-l aduc pe ăla în ţară, să scuipe tot!

Mogulu’: – Stai nu te încinge aşa tare, că vine Crăciunu’ şi vreau să-l fac acasă, că aşa ai facut şi cu ăla de l-ai ţinut de Paşti în puscărie. Te bate Dumnezeu, bă!

Chioru’: – Hă, hă, hă! Ţi-a plăcut nu? Uite care-i treaba. Serviciu contra serviciu. Eu te las de sărbatori în plapumă cu vreo curvă de-alea de la tv, dar tu îmi promiţi să-mi faci o manevră. Cheamă-l pe Mircel pe la tine. Aşa de pamplesir mă, să le-o tragem la comuniştii ăştia.

Mogulu’: – Păi ce să caute la mine? Să-i fac masaj? Ce dracu vorbeşti Trăiănel?

Chioru’: – Da, să ştii că asta e poanta. Să se relaxeze. De-aia să-l chemi. La o saună scurtă. Am eu grijă să pun nişte băieţi cu camere, acolo la intrare.

Mogulu’: – Nu fac asta, e o prostie!

Chioru’: – Ori la bal ori la pârnaie, ori e laie ori bălaie, nici nu mai discut!

Mogulu’: – Bine, da’ mie ce-mi iese la afacerea asta. Scap eu anul ăsta, da’ mai departe?

Chioru’: – Măi, dacă ies eu, fac cinste!

Mogulu’: – Cât?

Chioru’: – Vreo două în euro…

Mogulu’: – Păi cum mi-i dai? Că ăştia-s cu ochii pe noi ca pe butelie!

Chioru’: – Vedem noi, găsim noi ceva să ne judecăm. Mai ţii minte ce ţi-am spus anul trecut că eşti mafiot? Tu repui pe tapet procesul, că mârrr, ca hârrr şi bagi acolo o sumă. Da’  faci pe ofensatu’ . Alo…băi, m-auzi?

Cum spun unii, restul e pam-pam! Ceea ce a urmat, am văzut in direct la prezidenţiale. Aflăm pe 22 februarie 2010 cum că ” Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis,  ca unul dintre procesele intentate de Sorin Ovidiu Vîntu preşedintelui Traian Băsescu, pentru „afirmaţii denigratoare”, să se judece în continuare la Tribunalul Bucureşti”. Ştire preluată de agenţiile de presă. Pentru vreo două milioane de euro. A venit vremea plăţilor. Pentru serviciile aduse. Pentru patrie şi popor. Nicolae Popa nu a mai venit. Cică aşteaptă acceptul de extrădare din partea preşedintelui. De acolo, nu de aici, ce vă închipuiţi? Până atunci ” Rămâneţi ancoraţi în realitate! „.  Nu aşa spun ăia la TV?

inundaţiile din PSD, în direct la teleconferinţa lui Blaga…

Bineînţeles că zăpezile astea s-au topit. Şi au ridicat nivelul apei pe mai toate râurile. 200 de gospădării din comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman au fost inundate, din cauza topirii zăpezilor. În judeţul Giurgiu, 3 drumuri judeţene sunt acoperite de ape. Între localităţile Malu cu Flori şi Pucheni un deal întreg a luat-o la vale. 2.500 de locuitori au rămas izolaţi din cauza surpării pământului. În judeţul Girgiu, 3 drumuri judeţene sunt acoperite de ape.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga le-a cerut prefecţilor atenţie maximă. Duminică seara, într-o teleconferinţă cu micul în gât si vinul prin vene. S-a mai concovat încă o dată acest minunat şi fără rost Comitet Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe tema pericolului ridicat de inundaţii.

Buldogu’: – Măi, sunt eu Buldogu’ , pardon, Blaga la tv. Mă aude toată lumea?

Prefect#1: – Da, sigur că da…dom’ ministru, io chiar vroiam sa vă sun!

Prefect#2: – Yghen, iştenem Blaga, parancs…, bagă unul în maghiară.

Prefect#3 şi #4: – Să trăiţi dom’ comandant!

Prefect#5: – Alo…hallo…nu se vede nimic, zice unul dintre prefecti cu limba împleticită prin vinişor.

Pe screen apar rand pe rând prefecţii convocaţi la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Unii veniţi de acasă în trening, alţii la patru ace, unii, ca să impresioneze, îmbrăcaţi cu pelerine de ploaie cu gluga în cap.

Buldogu’: – V-am convocat în legătură cu ploile astea. Au început ăştia pe la tv-uri să zică de inundţii. Câte-un smintit de pe la voi le-a trimis video că le-a inundat curtea, drumurile şi coteţele. V-am spus de atâtea ori să-i monitorizaţi…

Prefect#6: – Da’ dom’ ministru, la noi…

Buldogu’: – Taci din gură, nu mai comentaţi neîntrebaţi! Aşa cum am spus e tămbalau mare la capitală de parca nu ne-ar ajunge mizeria asta rămasă după zapada de aici. Că nici nu mai poţi călca de căcaţi de câine şi resturi de mâncare. Băi, eu v-am sunat să vă anunţ că vin inundaţiile! E clar?

Prefect#3: – La noi a trecut şi aia cum îi spune, vreju…nu vişca, ba nu…

Buldogu’: – Viitura, prostovane!

Prefect#4: – Noi o aşteptăm mâine pe la 9, dom’ ministru, că până atunci ajung şi eu la prefectură.

Prefect#6: – Domnu’ Blaga, da’ să stiţi …

Buldogu’: – Iar nu taci mă din gură. De câte ori v-am spus să nu mai vorbiţi altceva decât ce e cu adevărat important. Repet, vin inundaţiile. Eu v-am adunat în această seară aici să facem un plan de contracarare, adică în primul rând să fiţi atenţi la inundaţii. Atât am avut de spus! Dacă aveţi ceva de raportat, vă ascult.

Prefect#6: – La noi n-a plouat de două săptamâni, asta vroiam să vă spui…

Buldogu’: – Păi şi-atunci ce cauţi în teleconferinţă?

Prefect#6: – Apăi dacă m-or băgat, io am încercat să vă spui, da’…

Buldogu’: – Ia inchide imediat domnule! Aici se discută lucruri serioase! Acum dacă nu mai aveţi altceva de completat şi tot v-am prins, hai să vorbim şi alte lucruri care se impun. Cum bine ştiţi, Victor Ponta a luat preşidenţia PSD-ului…ne aşteaptă…

Probabil c-or fi stat până spre dimineaţă.Cam despre asta se discută duminică seara la teleconferinţe. Aţi crezut cumva că în afară de a le spune să fie atenţi, pot să facă ceva? Nicidecum! Neputinţă la toate nivelurile. Şi conspirativ, se folosesc de aparatele si sistemele din stat spre a-şi face jocurile. Astfel duminică seara s-a dat noua direcţie de conducere locală după alegerea lui Ponta. Prin acest pretext caraghios de informare asupra inundaţiilor care ne aşteaptă şi atitudinea gen ” să fiţi atenţi! „. La ce? La schimbarile din PSD. În acest timp, apa pune stăpânire pe România. Îşi aşteaptă săptămâna viitoare o nouă teleconferinţă despre bilanţul pagubelor din cele 11 judeţe afectate de inundaţii. Tot în Comitetul pentru Stare de Urgenţă. Aşa că,  fiţi atenţi!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „încep inundaţiile„, posted with vodpod

filmul de week’end, zidul de care ne temem…

Aşa a început alfabetul meu muzical. Era într-o seara de vară undeva în mijlocul Ardealului. Atunci aveam prieteni studenţi. Aduceau de la Timişoara, tot ce ne interzicea Ceaubăsescu. Pink Floyd scriau atunci istoria căderii unei dictaturi! Eram magnetizaţi de puterea filmului. Azi copiii noştri îl privesc cu indiferenţă. Până într-o zi…

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Pink Floyd – The Wall (1982)„, posted with vodpod

istoria unei săptămâni la români…

Se încheie o săptămână. Nu te întreb ce planuri ai! Dacă sunt 15 grade celsius cu plus, sigur ne vom întâlni la mici. Pe vreun lac, pe lânga vreo groapă de gunoi, pe marginea vreunei şosele, sau în faţa blocului. În padure nu ne riscăm că n-a dat colţu’. În timp ce carnavalul PSD e în plină desfăşurare, cei ce-au votat codul portocaliu continuă să fie în stare de alertă, ceea ce-i face mai agresivi şi-i îndeamnă la lucruri extreme. Trec cu privirea o agendă încărcată a românilor, care suntem noi,  aşteptând week’end-ul însorit.

În timp ce unii s-au căznit să fure un pod dezafectat de la CFR Voluntari, tanti Nuţi  şi buldogul Vasile taie panglici şi se dau pe gheaţă la Braşov, cu ocazia inaugurării unui patinoar.

De nervi, un bărbat se împuşcă la Codlea, in timp ce o matahală de un sfert de tonă naşte o fetiţă. Carevasăzică de la parastas la botez.

Primăria capitalei continuă prostia anilor trecuţi din centrul vechi şi reîncepe jocul de-a consultanţa pe vreo 4 milioane de euro, în timp ce sumele pentru reabilitarea termică a blocurilor din sectorul 3, al portocaliului ştiţi voi care, s-au dublat anul acesta. Adică vine cam 100 de RON de căciulă pe lună. Un fleac…numai că pe o perioadă de cinci ani. Ca să poţi spune mândru că ai credit şi rate  la reabilitare termică. De râsul curcilor! Asta în timp ce la Timişoara vreo 25 de imobile au fost debranşate de la apă caldă şi căldură. Nici nu mai şti ce să alegi. Ori cu termopan şi expandat pe bloc, ori cu agent termic între geamurile prin care bate vântul. Că de nimic nu scapi. Depinde ce preferi, cod portocaliu sau cod roşu. PDL sau PSD. Tot aia!

Moldovenii marocani se aruncă pe fereastră cu copii cu tot, în timp ce o mamă în Arad îşi hrăneşte copilul cu insecticid. Şi ca o dovadă a faptului ca am ajuns să nu mai fim normali, una din Olt moare în timp ce face baie, intoxicată fiind de  focul oprit şi gazul scurs de la boiler.  Pensiile şi rentele tăiate, nu mai valorează nimic în faţa acestor tragedii. Cât despre jafuri, crime, batăi şi alte ilegalităţi vă prezint punctul de vedere standard al declaraţiilor poliţiei protectoare cum că ” am indentificat un grup de suspecţi şi vom proceda la începerea urmăririi penale „. Tiparul cretin şi idiot al incapacităţii de a face ordine în ţara asta!

Sigur că breaking news se dovedeşte a fi noua criză schizofrenică Bocşească, cum că de ce să mai primească alocaţie copiiii bogătanilor. Parcă trăim într-un film cu proşti. Cine şi cum cataloghează ce înseamnă a fi bogat, în Romania?Ţara corupţiei până în maduva oaselor, ţara justiţiei slugă la Cotroceni?

Da tare mulţi bani dă patria mea pentru copii. 42 de lei. Mult, nu! Împărţeam cu fiul meu banii pe care-i dă statul. 10 lei pe săptămână. Orice prostie de napolitană sau ciocolată e între 2 şi 5 lei noi. „Să mănânce dropsuri de 1 leu bucata!”, ar zice lepra de Boc. Doamne, cum de incă nu i-a împuşcat nimeni pe dobitocii ăştia?

Încă nu e târziu să nu mai trăim bine! În loc de mâncare e important să bem câte un pahar mare de apă. Sau să asimilăm fierul din spanacul de primăvară! Mă uitam cum dau americanii cu avione în fisc! Cine are un avion de sacrificat?

luaţi o piatră în gură…

Aşa ziceau bătrânii noştri deunăzi. Să nu-ţi muşti limba la vederea minunăţiei. Casă nouă la sate şi comune. Aşa zice Nuţi Udrea. Să moară cocoşu’  de nu !  Mă refer în acest post la o ştire care în aparenţă a trecut nevinovată prin agenţiile de ştiri. Sunt prea ocupaţi de carnavalul PSD-ist, un fel de Vanghelion de primavară. Din ştire aflăm că tanti Nuţi duce spre aprobare un plan de a construi în satele şi comunele patriei case pentru specialişti care lucrează în mediul rural. Şi speră ca odată aprobat proiectul să înceapă implementarea. Ei bine, aşa mi-am luat o piatră în gura şi-oi ţine-o până văd specialistu’ implementat în ea.

De la o vreme tanti asta a lui Udrea se dă în bărci cu banii publici. Ba cu operaţiunea ” indicatoru ‘  ” ba cu afacerea ” specialistu’  de la tară „. Asta în timp ce ne plângem unul pe umărul celuilalt că ce prost o ducem şi cât ne mai taie din salarii. Că în acest proiect implementat e rost de jecmăneală, e la mintea cocoşului! Nu ştiţi care? Dacă vă spun, o să inghiţiţi piatra. Anyway o să aflăm la toamnă. Problema e că nu o opreşte nimeni pe Nuţi să-i spună în ce an suntem şi cum trăim. De o vedeţi pe stradă, fac apel pe această cale, opriţi-o şi spuneţi-i cum stă treaba.

Sau daţi-i şi ei o piatră în gură!

ce se mai întâmplă prin Sânpaul…

O mare metropolă neştiută, nevăzută. Sânpaul de Mureş. La 0 extraordinară populaţie de 4000 de locuitori, Sânpaul domină podişul Transilvaniei. Comuna Sînpaul este situată în zona de contact dintre Campia Transilvaniei şi Podişul Tarnavelor.Comuna cuprinde 5 localităţi rurale,cu o populaţie totală de 4022 locuitori.Prima atestare a localităţii Sînpaul este din 1332 sub numele de San Paulo în conscripţiile papale. Comuna Sînpaul se află în valea raului Mureş. Centrul de comună este localitatea Sînpaul care se întinde la sud de raul Mureş,fiind situată la vest de municipiul Tîrgu-Mureş,traversată de drumul naţional DN15(E60) Cluj-Tîrgu-Mureş. Şi face parte din zona metropolitană, băi conaţionalilor, a judeţului Mureş.

Aici o natângă de ţigancă profă de nu ştiu ce la şcoala locală s-a luat la palme cu un poliţai. Halal ştire. Numai că toată suflarea tv-urilor preia şi dă la evnimente marea rafuială a ţigăncii cu poliţaiu’. Nu ştiu da’ am ajuns de râsul curcilor. Cu astfel de ştiri răsuflate întreţinem o piaţă media de unde au dispărut 75% din publicaţii. Şi ce e culmea că toţi persistă în prostia lor. Dau ştirea în prime time, fără nici o rezervă. Ca un sufleu la alegerile din PSD şi externele blocate azi pe victoria ruşilor din Ucraina şi Transnistria care se oferă pentru rachetiştii lui Putin.

Ajunse de râsul curcilor, tv-urile au început s-o ia razna. Sigur e dirijat tot acest concert. Am intrat mai devreme pe site-uri, să vad ceva cu adevărat important din actualitatea românească de astăzi. Nimic! Bat câmpii cu PSD-ul, de parcă ne-ar interesa nişte looseri, în rest din trei în patru că ce drumuri au mai fost închise şi deschise din pricina viscolului. La atât s-a ajuns in media românească. Şi cred că e doar începutul. Unui val de vid care ne vizează. Mai ales acum când Cotroceniul a cumpărat totul. Probabil că Vântu’ bate în expectativă, iar pisica, mă scuzaţi, motanu’ Felix aşteaptă spalarea blănii securiste. Of course, făra Dinescu!

Ţiganca din Sânpaul de Mureş care atacă organu’ devine singurul deliciu de luni al mitocanospectatorului. Fără număr!

Cum şi-au petrecut Miluţii şi Nuţele “Valentine’s Day” prin Casa Poporului…

Cât de cinic poţi să fii să-ţi duci jumătatea de ” Valentine’s Day „, în vizită la Casa Poporului?

Draga mea, dacă ai şti cât de mult te iubesc, hai să ne plimbăm pe aceste vaste holuri, să vedem sala de plen! Nuţi, uite aici ce-am găsit! Şosetele lui Bocşescu, sireacu’ nici n-a avut timp să treacă pe-acasă. Şi uite iubita mea, de la acest vorbitor ne-au tăiat pensia şi tot de-aici au hotărât să mărească taxele, lucru ce-a determinat falimentul firmei unde lucrai, de-ai rămas şomeră. Nu-i aşa că-i exciting? Uite iubito câte femei de servici au ăştia aici! Nu ca la noi în bloc, unde vecina de la  patru mai dă cu mopu’ din când în când. Păi îţi dai tu seama  de câtă curăţenie necesită un palat? Stai să vezi la etaj, unde îşi târşâie vreun parlamentar picioarele pline de noroi. Eu le invidiez pe femeile astea de servici. Câtă răbdare au! Uite aici un anunţ. Cică vor sa mai angajeze câteva.Că dacă trec la unicameral îi mută pe toţi aici. Ar fi bine să te gandeşti la asta. Am vedea şi noi Casa Poporului mai des. Vin şi te aştept după program. Ca de-aia e a poporului!

În sala asta se hotărăşte soarta naţiunii. Vezi ce frumos e? Hai să simulăm şi noi un act, ceva! Tu eşti Nuţi şi eu Orban, hai să dezbatem şi noi o lege. Că nu cred că e mare diferenţă faţă de cum fac ei! Aşa. Hai acum la toalete. Mamă, ce toalete mari au. Pline de marmură. Cu ce e aici am putea să pavăm scara blocului şi tot ne-ar rămâne de-un apartament. Al nostru, bineînţeles. Uite aici in pişoarul asta nu s-a tras apa. A rămas galbeneala unui demnitar. Iţi dai seama? Nici nu-mi vine să cred că am ajuns pe urmele lor. Să trăim atât de bine!

Oops! Ne-au aprins lumina. Vezi dacă suntem cetăţeni model şi am fost cuminţi? Ne dau  lumină în mijlocul zilei, nu ca la noi în cartier unde  taie curentul tot timpul. Ce frumoşi arată pantofii tăi cu toc coborând pe scările astea. Zici ca eşti la „Oscar ”  pe covorul roşu. Tre’ să-ţi cumpăr nişte pantofi roz daca iei concursul pentru femei de servici. Şi uşile, ce uşi impresionante! Oare câţi încap pe o usă aşa mare? Uite un grup parlamentar. Intră câte doi, câte trei, de ce nu intră toţi odată, ca au loc? Am înteles, nu se cade, fiecare reprezintă o individualitate. Uită-te în altă parte. Nu-i baga în seamă. Ăştia-s din comisia de la industrie. I-am văzut la tv. Nişte măgari. Dacă îmi închid fabrica, vai de capul nostru.

Oricum, acum de când am fost în vizită, simt că te iubesc mai mult. Câtă măreţie în Palatul Parlamentului Roman. Pardon, cu ” î ” din ” a”. Hai să mergem sa bem o citronadă şi fac cinste cu cinci mici. Ştii tu, la noi în cartier, bodega aia de pe colţ unde mai scot câinele la plimbare. La ” Aburel „. Ce bine ne-am mai distrat de ziua asta a lu’ Valentin. Oare ce-o mai face ăsta? Că de când i-au împuşcat pe ăia, n-am mai auzit de el. Saracu’ , da’  bine că a construit ditamai Casa Poporului. Ca să trăim bine!

ce poţi ca să faci în vikend…agendă culturală

Ce fac românii în week-end? Unii se duc la munte. Să schieze sau pur şi simplu să bea cafeaua la Sinaia. Alţii, mai culţi, merg la cinema. Plex sau I-max merg toţi ca să vază de la ” Avatar 3D” la „Edge of Darkness”. Unu’ e cu măgăruşi, celălalt cu Gibson. Şi să mănânce popcorn sau nachos cu sos de usturoi. Unii dintre noi se pregătesc de ” Valentine’s Day”, sărbătoare care nu are nimic în comun cu Romania. Da’ , aşa e trend-ul. Eu sunt oricum pregătit de o noapte cu ” specific afrodisiac „. Cei care nu dau la vâsle prin capitală, merg la cumpărături. Hypermarket-urile vor fi pline. Şi se vor cumpăra multe torturi. Că aşa e de sărbatoarea îndrăgostiţilor. Mănânci musai tort cu glazură.  Suntem şomeri, da’ la cumpărături nu ne întrece nimeni. Suntem prezenţi în fiecare sâmbătă cu caruţu’ să ne luăm ceva de-ale gurii. Aştia ne anunţă la tv că nu am ieşit din criză. Nu-i mai crede nimeni. Micii sunt la ofertă în ” Auchan”. Vecinii mei se duc la raţe. Pe lac la IOR. Nu te poţi duce cu mâna goala la raţe. Scoţi şi tu nişte pâine de miercuri şi-o dai sâmbăta la zburătoare. Am vorbit azi cu caţiva din bloc. Sâmbătă e adunare de consiliu’. Ca să schimbăm administratoru’. Zice că luna trecută l-au bumbăcit unii în troleu şi i-au luat 60 de milioane, banii noştri, ai blocului. Zic că-l schimbăm, da’ cine ne dă banii înapoi? Vecina de sus bate sniţele de week-end. Şi-i dă şi-i rupe plafonu’. La colţ e o bodegă unde cei din cartier îşi duc câinii la plimbare. Trag câte-o bere şi-un rom şi gata siesta căţelului. Cei care muncesc toată săptămâna se trezesc pe la zece mâine. Dacă nu au copii! În caz contrar la opt fix sunt în picioare şi încălzesc lapte la biberon. Prostituatele vor avea o noapte lungă astăzi. Sâmbăta e festivă şi vor dormi mai mult. Şi e cu reducere că e criză. Consumatorii de droguri îşi fac rezerve. Că nu se poate să nu cinsteşti sfârşitul de săptămâna cum se cuvine. Unii se căsătoresc, Năstase se desparte. Numai că funcţionarii publici nu mai fac cununii în week-end. Că nu-i plăteşte nimeni. Mâine se găteşte de sărbătoare. Supă şi tocană, să ai şi pentru duminică. Am downloadat nişte filme. Aşa de week-end. De ce să mai plătesc bilet la cinema? Nu zic ei că  cinema la tine acasă? Am şi două pungi de popcorn. Pentru atmosferă.

O să fie un week-end grozav! O sa consumăm fructe, legume şi mici. Ce bine că nu tre’ să aleg nimic week-end-ul ăsta.Tare de tot! Sper să supravieţuiesc!